Ciao, bella Italia (drumul catre casa)

A sosit ziua in care trebuia sa parasesc tara macaronatilor (Italia). Urma sa fac un drum lung cu momente placute si mai putin placute.  Am pornit la 10:45 fix.

Peste vreo jumate de ceas ne prinde o furtuna cu gheata de ne-o facut cateva gauri in acoperis (capota), pentru o vreme am crezut ca era uraganul ala de care tot se vorbeste in state. Dupa cateva minute se linisteste iar noi ne vedem de drum si mergem sa culegem celalalte persoane care asteapta cu nerabdare sa ajunga acasa in Maramuresu nostru mandru. Pana aici avem parte de un drum cat de cat linistit, putin aglomerat pentru ca se intorc macaronatii din ferie (vacante).

Pana atunci am mai luat doua persoane la bord, acum ne indreptam spre a treia...un domn de vreo 35 de ani care se credea fiul lu' Berlusconi. Ajunsi in fata portii la destinatia data, pe undeva prin Montebeluna il asteptam pe om 5 minute, dam un telefon sa vedem daca coboara la masina..ne facem griji pentru el, da de a cazut in dus poate se grabea saracu om. Si surpriza..raspunde la telefon si ne zice ca ajunge acasa in 20 minute. Cata nesimtire din partea lui. Noi ce sa facem, stam si asteptam...sta 40 de minute si iar il sunam...
 "-Unde esti nenea Ion?"
 "-Amu vin in 10 minute!"
Trece o ora, am vazut peste drum un restaurant japonez, mergem noi frumos acolo, mancam ceva si ne intoarcem la masina...dar nimic, nici un semn. Stam si asteptam, da de apare. Dupa 2 ore o alta surpriza, apare unu cu masina, iese un domn cu o femeie si cativa coconi care ne zice...
 "-Sefule amu' ma duc dupa geamantan"
vine ala cu 4 geamanane mari de tot, se uita la noi..."ma scuzati, treburi...una alta"
Il incarcam si pe nenea asta si mergem mai departe dupa un fecior cu un scuter rosu, undeva prin Venetia.

Saracu baiat ne astepta de cateva ceasuri cu scuteru in curte...aici scoatem gentile din masina ca sa putem pune in spate minunatul motor dupa care punem frumos toate geamantanele la loc. Asta a fost ultimul pasager, inainte sa pornim masina cerem o sticla de apa de la robinet de la mamica feciorului, aceasta ne aduce 2 sticle de apa minerala..amabila doamna, care se grabea sa ajung si la servici.
Bucurosi cu toti si cu gandul la casa, la cei dragi, unii dintre noi la copii, nepoti, soti, catei, vaci si multe altele, ne indreptam spre autostrada, ajunsi pe strazile cu mai multe benzi dam de alta aglomeratie si mai mare, iar ne miscam ca melcu. Cumva ajungem in Slovenia, oprim si ne alimentam la prima benzinarie, acolo vedem cativa frati de-ai nostrii veniti de departe, tocmai de la Paris...erau multi tata, da multi de tot, 12 la numar...o echipa de fotbal plus o rezerva ce poate juca pe orice post (furat, cersit etc, in afara de muncit), si s-au imbarcat astia cum au putut, intrau pe usi, prin porbagaj si au pornit la drum cu 20 minute inaintea noastra.

 Noi mai stam la o cafea si pornim. La un km de benzinarie ii ajungem pe gypsy, le facem cu mana si ne vedem de drum, cu gutzulica dat la maxim in difuzoare (mi-a cantat ala 24 de ore non-stop). La iesire din Slovenia avem probleme cu masinuta noastra...ne facem griji ca s-ar putea sa ne ajunga fratii nosrtii rromi, dar peste 5 minute ne facem alte griji pentru ei, s-ar putea sa nu ne ajunga din cauza uraganului...ne gandim la ei, doar si ei se gandesc tot timpu la noi pentru ca ne vor binele, da de i-a rasturnat pe undeva, saracii. Dar noi ne vedem de ale noastre si de drumul nostru. Pe la ora 12 intram in BUDApesta, de acolo mai avem 4 ore pana la vama.
Ajungem si in vama, foarte fericiti ca am vazut scris cu mare ROMANIA, stam la rand si asteptam sa ne controleze ectele...si vad ceva foarte frumos, un catel alb-negru

...asta e primul lucru pe care poti sa-l vezi atunci cand pasesti pe taramul nostru, pe langa gropile din asfalt. Ajungem la baietii cu ochi albastrii, ne iau actele de la sofer, deschid usa si fac prezenta...pana aici era totul in ordine. Merg aia in aspate, deschid usa si isi pun mainile in cap (am uitat sa va zic ca era control de ala mare)...si asa iau aia cate o geanta din masina si o desfac. Desface unu si da peste ceva lenjerie a unei femei, se uita ala si roseste de zici ca l-a muscat de fund catelu ala ce era prin zona, desface altu inca o geanta, pe cand pune mana pe ea da de niste oale si din masina nenea Ion zice ca is ale lui..sta nenea politai, se uita si zice
 "-Ce-s cu astea, le dati pe nuci?"
Scot aia toate geamantanele si dau de un motor mare si rosu...
 "-Da asta a cui ii?"
Fecioru din masina sopteste..."al meu"
 "-Te rog sa perzinti actele!"
 "-Is la d-voastra domnule."
 "-Nu astea, alealalte"
Am terminat si cu astia, bietii de ei cautau niste Ronson, Sfantu Gheorghe sperau si la un Carpati sau poate un kil de horinca de prune doar ca au gresit masina.
Ne vedem mai departe de drumul nostru. Vrem sa ducem oamenii fiecare la casa lui, prima norocoasa ii din Baia-Mare dupa care avem de dus baiatu cu scuteru, pe nenea Ion din Borsa, femeia cu lenjeria care acum 20 de ani a fost asistenta in africa si multi alti parteneri din drum, dar mai intai trebuie sa trecem de mult iubitul Gutin.
19:20 am ajuns acasa, dulcea mea casa. Imi desfac si eu geamantanul, iar primul gand pe care il am se indrepta spre fratii nostri tigani "oare pe unde se afla acum?"

Incerc sa ma odihnesc macar o ora pentru ca mai tarziua ma asteapta un alt drum pana in Cluj-Napoca...acolo unde o sa-mi strang puiul in brate dupa atatea saptamani.
Cam asta a fost deplasarea mea Italia-Romania.

Italia

Lantul muntos al Dolomitilor se afla in nordul Alpinilor italieni. Situl, care acopera mai mult de 1400 km2, este compus din 18 varfuri care depasesc 3003 m altitudine. Acest loc magnific este cunoscut pentru pantele sale verticale, fazele si numeroase vaile stramte.
Dominata de muntii cu cele mai crestate piscuri din lume, aceasta regiune este cu adevarat un paradis alpin. Se presupune ca acesti munti s-au format dintr-un recif stravechi, din acest motiv aparand sub forma unor grupuri.
Dolomitii sunt una dintre cele mai mari zone de ciclism din Alpi, extindand un numar foarte mare de pasuri in aceeasi regiune.
Caracteristica principala a Dolomitilor este aparenta verticala, monolitica, unica in Alpi, si sunt renumiti pentru "via ferata", un traseu cu cabluri fixate ce ajuta cataratorii si ofera siguranta incepatorilor, ceea ce le permite sa parcurga trasee abrupte si mai dificile.
Via ferata are o istorie fascinanta, ea fiind instalata de trupele italiene si austriace in timpul primului razboi mondial.
Acesti munti constituie o destinatie de vacanta foarte populara pentru schi in lunile de iarna. In timpul verii se pot practica catararile, excursiile pe trasee marcate, dar si sarituri cu parasuta si planorism.
Principalele localitati aflate in Dolomiti, sunt Rocca Pietore de-a lungul ghetarului Marmolada, orasele mici Alleghe, Falcade, Aurunzo, Cortina d'Amprezzo. Cea mai cunoscuta dintre toate aceste localitati, este Cortina d'Amprezzo, faimoasa pentru scenele din James Bond ce au fost filmate aici si pentru partiile sale de schi.

Nu mai aveam mult si ajungeam in Cortina. Deja incepusem sa vad verfurile inconjurate de nori "statici". Era incredibil cat de clara putea sa fie atmosfera, cat de bine puteam percepe detaliile muntilor. Si acei nori care ii inconjurau erau cu totu speciali, avand in vedere ca se deplasau aproape imperceptibil. Era ca si cum priveam o fotografie, doar ca totul era real, tridimensional si se desfasura incet o data cu inaintarea relativ greoaie prin serpentine a autocarului. Trebuia sa ajungem la Rifugio Locatelli. Am luat autobuzul care urca la Tre Cime di Lavaredo (sau Coltii Tapului cum i-a numit un coleg de-al meu). Drumurile sunt impecabile si in general totul este impecabil acolo. Multi ciclisti, multe rulote, multe masini, in general foarte multi oameni. Am fost destul de surprinsa sa vad o asa aglomeratie. Italienii sunt destul de galagiosi si la un moment dat aveam impresia ca ma aflu la un balci. Am trecut cu vedera insa aspectul asta, indata ce am ridicat privirea. Sa te afli exact sub Tre Cime, trei blocuri masive de stanca de 500 m inaltime
(3003 m de la nivelul marii) care au propria lor clima, e o experienta uluitoare. Masivitatea lor e covarsitoare.

Dupa ce ne-am cazat (nu acolo unde am crezut eu), am inceput sa studiez zona. Vremea a fost foarte capricioasa. Ploua in reprize si atmosfera era foarte inchisa. Nu asa cum m-am asteptat, binenteles. Eu visam la nori picturali si lumina dramatica, dar n-a fost sa fie. Nu am avut noroc nici la apus, nici la rasarit. Vremea s-a mentinut inchisa si a doua zi am decis sa mergem catre alta locatie, Monte Cristallo. Cazarea la Rifugio Son Forca a fost minunata. Fata de frigul indurat cu o seara inainte, aici ne-am bucurat de o atmosfera de poveste intr-o camera in care totul era din lemn si cu o vedere spectaculoasa. Dimineata am urcat la Rifugio Guido Lorenzi care e asezat pe merginea uneiprapastii. Am remarcat ca aproape toata lumea urca cu echipament de via ferrata (traseu montan echipat cu cabluri, scari, poduri). Cand i-am vazut cum pornesc zambitori pe trasee, mi-am zis ca trebuie sa facem si noi asta. Nu am nici un pic de axperienta in asa ceva, cu toate ca am practicat putin alpinism. Cat de greu poate sa fie? Hotorati, am coborat din nou in Cortina si ne-am inchiriat echipamente de via ferrata. Deja uitasem de planurile naruite pentru fotografie. Ajunsi din nou la Guido Lorenzi, ne-am hotarat sa intram pe via ferrata Ivano Dibona, adica una mai usoara, pentru incepatori ca noi. A fost o experienta de neuitat pe care cu siguranta o voi repeta pe trasee mai dificile. Va recomand cu caldura, daca ajungeti in Dolomiti, sa uitati de fotografii si sa faceti un traseu via ferrata. Daca totusi aveti rau de inaltime, rezumati-va la poze.

De pe Monte Cristallo am avut ocazia sa fotografiez Dolomiti dintr-o perspectiva noua, cumva mai abstracta si mai intima, ceea ce m-a multumit in definitiv. Ca sa rezum, Dolomiti sunt un paradis pentru fotografi si pentru oameni de munte. Posibilitatile sunt aproape nelimitate, iar accesul e foarte facil, in comparatie cu Romania. Daca ma gandesc mai bine, din punct de veder al infrastructurii, nu exista termene de comparatie. Vremea e foarte schimbatoare, iar varfurile mai importante au propria lor clima. Italienii de acolo sunt destul de reci si nepoliticosi, asa ca nu plecati cu asteptari mari decat pentru munti.

A doua zi dupa ce am ajuns in acest minunat paradis am asistat la un frumos eveniment de ciclism, era aniversarea a 25 de ani a Maratona dles Dolomites.