Acum ca m-am facut cu permisul auto, incep cu un mesaj catre CFR: sunteti hoti. Furati la drumul mare cu absoluta nerusinare. Sunt tampita daca consider ca, in conditiile in care platesc bilet pe trenuri intarziate si supraocupate, fara climatizare, sa mi se ceara opt lei pe un bagaj mare si cinci pe unul mic la bagaje de mana mi se pare o tampenie si ca respectivul serviciu, cat timp am bilet, ar trebui sa fie gratuit?
A, da, si sa nu uit: nu voi da in vecii vecilor un leu sa ma pis la buda garii din Mangalia. Am bilet, trebuie sa fie gratuit, ca de-aia nu ma duc in tren sa prestez cat e oprit in statie. Dam bani grei pe bilete si suntem furati la prostii de-astea? Cum o sa mai vad asa ceva, urc in primul tren si folosesc veceul cat e oprit in statie, sa curatati pe jos de banii pe care ii adunati de la aia care va folosesc buda.
Asa, revenind, am promis ca povestesc despre drumul meu la mare anul asta. Pai na, la 13 jumate urc in tren, tre sa dau de niste prietenii. La Viseu de Jos marele meu cosmar: pensionari artagosi, venind cu puradei. Paranteza: Ma enerveaza la culme oamenii care isi culca boracii pe 2 locuri in trenuri supraaglomerate. Cand eram mica, parintii mei nu ma purtau aiurea prin trenuri ca sa ocup locurile altora. A, da, si nu lasau pungile in care vomitam in compartimente de oameni.
Bun, pensionarul imediat “am platit loc, trebuie sa am loc de bagaje”, artagos la mine, in conditiile in care aveam pe raftul mare o valijoara care abia daca ocupa jumate din spatiul aferent unui loc, jos la picioare o sacosa de rafie cu rogojina si pe raftul mic un rucsacel. Cum sunt o fire pacifista, mi-am bagat picioarele si m-am tirat la compartimentul prietenilor. Bagajul pe jos, si pana la Cluj Napoca, unde s-a eliberat un compartiment, am stat in picioare. Eu statusem 6 ore legate in picioare, pe geam, nem hrana, nem apa… da si cand au coborat de acolo ce somn epocal am tras. Ok, nu epocal, dar pana la Ploiesti nu m-am trezit. Si a fost bine… nici nu am avut intarzieri enorme. Bine, trenul era ticsit cu oameni si bagaje, si in compartimente si pe culoare. A, da, pensionarul meu drag avea un borac dormind mandru pe locul meu… dar nu ma lasa inima sa-l scol. La urma urmei, rudele cretine nu sunt vina copilului. Trist era ca, la bilet luat cu o zi inainte, n-au putut sa ne dea bilet tuturor la un loc. Si uite asa am ajuns si noi la mare pe la 11.
Asa, revenind, am promis ca povestesc despre drumul meu la mare anul asta. Pai na, la 13 jumate urc in tren, tre sa dau de niste prietenii. La Viseu de Jos marele meu cosmar: pensionari artagosi, venind cu puradei. Paranteza: Ma enerveaza la culme oamenii care isi culca boracii pe 2 locuri in trenuri supraaglomerate. Cand eram mica, parintii mei nu ma purtau aiurea prin trenuri ca sa ocup locurile altora. A, da, si nu lasau pungile in care vomitam in compartimente de oameni.
Bun, pensionarul imediat “am platit loc, trebuie sa am loc de bagaje”, artagos la mine, in conditiile in care aveam pe raftul mare o valijoara care abia daca ocupa jumate din spatiul aferent unui loc, jos la picioare o sacosa de rafie cu rogojina si pe raftul mic un rucsacel. Cum sunt o fire pacifista, mi-am bagat picioarele si m-am tirat la compartimentul prietenilor. Bagajul pe jos, si pana la Cluj Napoca, unde s-a eliberat un compartiment, am stat in picioare. Eu statusem 6 ore legate in picioare, pe geam, nem hrana, nem apa… da si cand au coborat de acolo ce somn epocal am tras. Ok, nu epocal, dar pana la Ploiesti nu m-am trezit. Si a fost bine… nici nu am avut intarzieri enorme. Bine, trenul era ticsit cu oameni si bagaje, si in compartimente si pe culoare. A, da, pensionarul meu drag avea un borac dormind mandru pe locul meu… dar nu ma lasa inima sa-l scol. La urma urmei, rudele cretine nu sunt vina copilului. Trist era ca, la bilet luat cu o zi inainte, n-au putut sa ne dea bilet tuturor la un loc. Si uite asa am ajuns si noi la mare pe la 11.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu